https://docs.google.com/presentation/d/1zAD-ErWN0TWRb5Hc8eTqEhJzSNM22w5uAHILTm10SWc/pub?start=false&loop=false&delayms=3000

Tehnica sugestiei

          Accesul practic nelimitat la publicare, fie și numai în spațiul virtual, face ca mii de autori de versuri să scrie mii de volume, imposibil de parcurs, fie și doar în diagonală. Pentru ca un cititor să se orienteze în uraganul de cuvinte, poate să aleagă la întâmplare câteva poezii de prin reviste, câteva cărți recomandate pe internet, sau trimise de prieteni. Dacă eșantionarea e suficient de reprezentativă, poate să-și facă o imagine a poeziei care se scrie acum. Eu mărturisesc faptul că, deși citesc zilnic poezie, nu am o imagine a poeziei actuale așa cum aveam acum cincizeci de ani, să zicem. Ignorând tonele de maculatură, dintre tendințele care sunt evidente în poezia actuală nu poate fi trecută cu vederea viziunea sumbră, de sfârșit de lume, pe care o cultivă mulți poeți contemporani. Dacă despre Bacovia, N. Manolescu spunea că este singurul poet român care s-a coborât în infern, despre poeții contemporani care cultivă această viziune apocaliptică am putea spune că ei chiar locuiesc acolo! Lumea noastră, lipsită de iubire, de lumină și căldură în sens biblic, este o lume fără Dumnezeu, în care doar din când în când fulgeră niște amintiri din Raiul anteapocaliptic.

          Poezia lui Petru Scutelnicu din volumul „Îmblânzitorul de iluzii” se înscrie în această foarte frecventată arie tematică. Este greu să definești universul liric al unui poet care cultivă o viziune foarte accesibilă veleitarilor. Trebuie să aibă o pronunțată personalitate lirică, o puternică forță expresivă pentru a contura un univers personal de neconfundat. Aceste calități însă definesc poezia lui Petru Scutelnicu; el în volumele publicate până acum și-a construit un univers liric original, prin care se plimbă singur, foarte puțin interesat dacă are alături iubita, cititorul sau – Doamne ferește! – un critic. Aventura sa lirică se consumă în contemplarea universului devastat de moartea lumii, o lume la care visează uneori ca la un Paradis pierdut. Cititorului doar îi sugerează, prin imagini pregnante,  obsedante, universul pe care Poetul are privilegiul divin de a-l percepe. Tehnica sugestiei, pe care Petru Scutelnicu o stăpânește cu virtuozitate, pare simplă, la noi a dus-o aproape de perfecțiune Bacovia, dar pe cât e de simplă, pe atât e de eficientă. Se folosesc din plin „figurile de evocare” (Ch. Bally), vagul, metonimia, pentru a sugera universul postapocaliptic prin care Poetul își plimbă singurătatea. La Bacovia, de exemplu, o comparație precum: „…ninge ca-ntr-un cimitir!” este expresivă prin efectul de evocare pe care îl are cuvântul „cimitir”, deoarece în cimitir ninge la fel ca în piața prefecturii, sau peste pădure. În poezia lui Petru Scutelnicu găsim la tot pasul asemenea efecte, ceea ce face din textele sale un fel de haiku-uri, capabile să prindă într-un strop de rouă un univers. Iată un buchet pe care l-am cules pentru deliciul cititorului: „factorul poștal/ aduce scrisori tot mai puține/dintr-o patrie veche (8)”; „un înger îmbrăcat în frig se rostogolea/ printre cuvintele tale/ apoi stingea toamna din sufragerie (9)”; „umbra ta se întoarce/ în poem/  înfrunzește iarna/ pe unde îți era numele/ întunericul ne ținea lipiți/ de marginea zilei/ chioșcuri cu fanfare interbelice (12)”; „gânditor în rezervația de cuvinte/ te înconjoară iarna definitivă/ vei importa marfare/ cu lavandă și paciuli  (15)”; „urme de parfum violet (16)”; „curge sufletul înfrigurat/ și malurile lui despart/ oraşul în două  (21)”; „privirea ta se încolăcește/ de gâtul trecătorilor/ puneam la cale/ zăpezi scânteietoare/ seară de metaxa/ decupam rechini de staniol/ şi ninsori de absint  (22)”; „voi coborî în iarna viitoare/ îmi cheltui însingurarea până la ultima zi (28)”; „prin oraşul meu umblă porumbei/ ca o rugăciune caldă  (30)”; „nici o toamnă nu mai trage la peron/ în oraşul pălmuit de nepăsare (36)”; „vreo 50 de ani cheltuiți/ într-o patrie de staniol/ țării mele îi e frig/ şi tramvaiele abia mai pâlpâie/ prin ploaie (42)”; „îngheață cuțitul din lacrimă (54)”; „un cerșetor hrănește porumbeii şi tulbură frumusețea Prefecturii (57)”; „un zâmbet electric şi-ți miroase/ viața a șoaptă (63)”; „mi-au rămas doar cărțile flăcări/ răsfoite de vântul de seară  (71)”; „cu inima descoperită/  în bulboana singurătății (61)”.

          Există și câteva excepții, care subliniază și mai apăsat, prin contrast, universul de care vorbeam: „mi-e primăvară acum până la suflet/ până la genunchi până la brâu/ din camera cristalină/ intram în iubire ca-ntr-un ocean înfiorat/ viața destramă/ amintiri (37)”, sau chiar poezia care dă titlu volumului, „Îmblânzitorul de iluzii”: „Îngerul coboară în lumină de iarnă/ Neînviforat/ Când îmi descopilăreați dealul și pădurea/ Fericirea ta curgea pe poteca subțire/ Înflorea pragul/ Soarele se-nfiora/ Prin crini (7)”. Există aici o delicatețe dureroasă, mai mult o nostalgie după un Paradis pierdut, chiar iubirea este doar o amintire pe care viața o destramă. Autorul inventează cuvinte pentru a sugera faptul că lumina pe care o simte este o „lumină de iarnă” în care îngerul coboară „neînviforat”, deoarece imaginea mirifică a Paradisului nu mai există, e „descopilărită”. Cuvinte pe care poetul le inventează, sau revin pentru a mări puterea de sugestie a poemului, mai sunt: neînfrigurat, desfermecat, singurătate, absint, pumnal/cuțit dungă/muchie, cuarț (frig de cuarț, ochi de cuarț) și altele.

          Poezia lui Petru Scutelnicu este de o densitate deosebită. Ea trebuie citită „literal și în toate sensurile”, vorba lui Lautreamont, fiecare vers sugerează un întreg univers ce poate fi contemplat de la distanță și cu discreție, pentru a nu tulbura singurătatea Poetului.

Ioan NEACȘU

         

 Text apărut în revista „Plumb”, oct. 2014

         

23 sept. 2014

    Încerc să fac un blog care să suplinească blogul pe care îl aveam pe „doodlekit”. Acela funcționa ca un portal,trimitea la alte bloguri. Din păcate nu reușesc, BLOGSPOT nu-mi permite să fac ce vreau eu, e prea limitativ. Încerc, totuși. Între timp, caut și altă variantă.

Am postat fotografia asta, de probă.