CENTENARUL
UNEI REVISTE
Acum o
sută de ani, în mai 1915, apărea la Bacău revista „Orizonturi noi”, o
publicație modestă, de formatul unui caiet școlar, dedicată mai ales tinerilor,
„care, recunoscând că niciodată nu vor vedea orizonturi noi naturale, se vor
resemna căutând orizonturi noi imaginative, dar cu putere de realizare în
domeniul culturii”, așa cum spunea George Bacovia, inițiatorul acestei reviste,
în articolul program. Nu a reușit poetul să tipărescă mai mult de trei numere,
în mai, iunie și iulie, dar acestea sunt importante mai ales pentru faptul că
ele găzduiesc opt texte semnate de George Bacovia. Peste mulți ani, în
1929-1930, poetul a realizat o nouă serie a revistei, de data asta la
București. Aici publică două dintre cele mai importante poezii ale sale, „Cu
voi” și „Liceu”, iar în editura cu același nume, „ORIZONTURI NOI”, își
tipărește cel de al treilea volum de poezii, ”Cu voi”, București, 1930.
Au trecut anii, George
Bacovia a intrat în Panteonul literaturii române, dar cele două reviste
inițiate de el, „Ateneu” și „Orizonturi noi”, au reapărut în Bacăul postbelic
în condiții total diferite. Despre seria nouă a revistei „Ateneu”, Wikipedia
scrie: „Abia în 1964, câțiva tineri scriitori băcăuani, grupați în jurul lui Radu Cârneci, au reușit să
convingă autoritățile comuniste să aprobe reînființarea revistei. Astfel, pe
data de 22 august 1964 a apărut numărul pilot al seriei noi. De atunci,
publicația a apărut fără întrerupere. Astăzi este editată, lunar, de către
Consiliul Județean Bacău și este susținuta de sponsori locali.”
Istoria seriei noi a
revistei „Orizonuri noi” e mai complicată. În 1980, când „autofinanțarea”
făcuse „Ateneul” trimestrial și datorită austerității impuse orice inițiativă
culturală era privită ca o inutilitate, ca să nu spun chiar ca o diversiune, am
încercat să fac o revistă școlară care să ducă mai departe revista lui Bacovia.
Tovarășii de la partid nici nu au vrut să audă de ”Orizonturi noi”, li se părea
de-a dreptul subversiv. Până la urmă au acceptat, dar fără „noi”, e bine doar
„orizonturi”. Am zis ca ei, altfel nu primeam aprobarea, apoi am realizat trei
numere, apariții anuale, dar doar două sunt tipărite, numerele 1 și 3, nr.2 a
apărut dactilografiat. Acum, când vreau să realizez o ediție „anastatică” a
revistei în varianta ei școlară, am ezitat dacă să cuprind și cele două numere apărute
sub cenzură. În fiecare există câteva texte de propagandă, fără de care revista
nu putea să apară. Marea majoritate a
textelor, poezii, proză, articole de știință, au însă un mesaj care trece
dincolo de conjunctura nenorocită în care au apărut.
În 1994 am reluat
revista în noile condiții, în libertatea condiționată, uneori chiar bine
supravegheată sau manipulată de după decembrie 1989. Revista ar fi dorit să fie
o expresie a societății civile care se construiește încă din școală. Inițiasem
Societatea Culturală a Elevilor și Profesorilor din liceu, am organizat chiar
un Forum al Asociațiilor Școlare, la Valea Budului, forum care a avut doar o
ediție, apoi a fost, subtil, sabotat chiar de Inspectoratul Școlar. Revista
însă a mers, a apărut anual până la pensionarea mea, apoi a mai realizat două
numere Silvia Chesaru, un număr aniversar Roxana Roșu, iar Petru Heisu un număr
de patru pagini dedicat sfințirii capelei din incinta liceului. Am dublat
revista de o editură, cum a făcut Bacovia în 1930, unde au apărut câteva cărți,
printre care și ediția a II-a a cărții mele „Introducere în poezie – o estetică
in nuce”.
Acum, la centenarul
revistei lui George Bacovia, am hotărât
să realizez o ediție anastatică a revistei școlare, de fapt o ediție „simili”,
deoarece folosesc imprimanta și calculatorul. Din păcate, actuala conducere a
liceului este indiferentă, dacă nu chiar ostilă față de inițiativa mea. Voi
realiza totuși această lucrare în format PDF, pentru care nu am nevoie de
finanțare, iar dacă se vor găsi elevi care de-a lungul anilor au semnat, chiar
s-au format în această revistă, iar acum doresc volumul realizat de mine pe
hârtie, le pun la dispoziție varianta electronică pentru tipărie.
Ioan NEACȘU
Bacău, mai 2015