Telenovelă cu securiști

Au trecut opt ani de când am scris aceste rânduri. Întrebarea, retorică, rămâne actuală: cine conduce, totuși, România, dar și lumea întreagă? Telenovela scrisă și regizată de domnul Ghiță bate orice ficțiune. Viața bate, de departe, filmul! Aștept, cu interes (cum se spune!) episoadele următoare.

Voința politică

         Am terminat recent de citit un volum scris de doi americani, Abram N . Shulsky  şi Gary J. Schmitt, care este foarte tentant prezentat drept abecedarul ideal pentru activitatea de informaţii: „Războiul tăcut. Introducere în universul informaţiilor secrete”. Autorii au nişte cărţi de vizită impresionante, sunt în topul serviciilor de „intelligence” ale SUA, deci sunt nişte superspioni. Textul este foarte ştiinţific elaborat, cu un util indice de materii, este prefaţat şi postfaţat de şefi ai serviciilor noastre de spionaj, George Maior şi Mihai-Răzvan Ungureanu, deci foarte credibil, în măsura în care un specialist în „intelligence” spune totdeauna ce trebuie şi mai ales cât trebuie să se ştie, deci nu spune „totul”. M-a frapat faptul că serviciile secrete din America nu-s deosebite de securitatea noastră. Culegerea şi analiza informaţiilor, operaţiunile secrete, activitatea de contrainformaţii, în sfârşit raportul acestei activităţi cu etica, dar mai ales cu politica sunt, mutatis mutandis, asemănătoare cu ce făcea la noi securitatea, sau cu ce fac acum serviciile secrete. „Tehnicile” par de cele mai multe ori infantile, oricum, sunt de o simplitate penibilă, dacă nu or mai fi şi altele pe care autorii le-au trecut sub tăcere. De când lumea spionii au folosit tot felul de tehnici, de la sărutul lui Iuda, la stocarea datelor de telefonie sau internet care produce atâta scandal, sau la paşapoartele biometrice, despre care vom vorbi săptămâna viitoare. Primul text în limba română, datat 1521, este un raport informativ poate mai primitiv, dar sigur mai eficient decât multe rapoarte ale serviciilor secrete actuale. Problema nu este a „tehnicilor”, cât a prelucrării informaţiei şi mai ales a finalităţii acestei activităţi. Culegerea de informaţii duce la analiză, care urmăreşte o predicţie în baza căreia să se ia decizia.

         Total greşit, cred eu, deoarece în felul ăsta se renunţă la voinţă, decizia nu mai este creativă, ci automată. Ofiţerul de informaţii culege informaţiile, analistul le prelucrează, apoi omul politic sau generalul ar trebui să ia decizia ca expresie a voinţei sale, deoarece el urmăreşte un scop, un ideal, el nu-i câinele lui Pavlov să răspundă automat la analiza serviciului de informaţii. El are o doctrină politică sau militară, are o viziune. Evident, asta este părerea mea, autorii sunt însă  foarte siguri că omul politic, sau generalul trebuie să ia obligatoriu deciziile care decurg din analiza făcută de serviciile de informaţii.

         Poate chiar aşa este. Sigur, eu fac o analiză utopică, dar atunci această ţară, sau SUA, sau lumea întreagă, de cine sunt conduse? De ce mai avem partide politice, parlament, guvern, dacă toţi aceşti oameni nu fac altceva decât să recite concluziile analizelor făcute de serviciile de informaţii, dacă nu-şi pot exprima în nici un fel voinţa politică, aşa cum rezultă ea din doctrinele partidelor, din analizele politice, în sfârşit ca o expresie a geniului (sic!) politic al cutărui sau al cutărui preşedinte, ministru etc.?  Bugetul este făcut de finanţişti care vor numai şi numai binele ţării, sau este o expresie a cine ştie cărei analize a „serviciilor”? Dar o decizie cum ar fi aceea dacă să ne împrumutăm sau nu de la FMI? Aici intervin oarecum şi „colegii” din SUA? La Davos, cele mai mari competenţe ale lumii s-au adunat să găsească cele mai sigure soluţii economice, sociale, politice pentru viitorul planetei, sau doar nişte politicieni care spun ce rezultă din „analizele” serviciilor? Autorii cărţii de care vorbeam susţin că, în numele ONU, ar trebui să se culeagă informaţii prin satelit din toată lumea şi să fie puse la dispoziţia tuturor, insistându-se asupra beneficiilor reciproce ale schimbului liber de informaţii (p.252)! Asta, da, logică americană ! Păi atunci informaţiile nu mai sunt secrete! După ce mă amuză „profunzimea” ideii potrivit căreia „prima problemă privind definirea informaţiilor este de a stabili destinaţia acestora” (p. 255), îmi îngheaţă zâmbetul pe buze când citesc: „influenţă morală este acea influenţă care îi determină pe oameni să fie de acord cu opiniile conducătorilor lor” (p.252), iar „informaţiile interne sunt necesare regimului pentru a se proteja împotriva schimbărilor revoluţionare sau violente”(p.257). Dar securitatea ce făcea?

         Când privesc la dezorientarea oamenilor politici din fruntea ţării, când văd cât de penibilă este lipsa de voinţă politică din partea tuturor factorilor de decizie într-un an atât de dificil pentru toată lumea, stau şi mă întreb: este vorba de un cras amatorism în domeniul politic, economic, social, financiar, care ar explica lipsa evidentă de voinţă politică, sau toată lumea aşteaptă „analizele serviciilor”?

3 feb. 2009

Postelectorale

POSTELECTORALE

A trecut o lună de la alegeri. Electoratul este beștelit, pe internet mai ales, pentru faptul că a ales PSD-ul. Pensionarii sunt făcuți comuniști, proști care cred că partidul lui Iliescu le va crește pensiile, iar pesediștii sunt considerați in corpore „penali”. „Penal” este și domnul Tăriceanu, deși nu se prea înțelege de ce. Domnul președinte îi insultă pe șefii camerelor, pe miniștri, pe alegători, supărat că nu mai are „guvernul meu”. Pretinșii liberali pun bețe în roate actualului guvern, reclamând la Curtea Constituțională legea pentru emiterea de ordonanțe pe perioada de vacanță a Parlamentului, doar vor întârzia măcar cu o săptămână intrarea în funcție a guvernului.

De ce atâta încrâncenare? Cine o întreține? În ce scop?

Să încercăm o depășire a dimensiunii emoționale a momentului și să judecăm la rece. A câștigat, cu adevărat, PSD-ul alegerile? La vot s-a prezentat mai puțin de jumătate din electorat, iar pentru PSD au votat mai puțin de jumătate dintre alegători. Cei care au votat cu partidul care, după atâția ani, încă este perceput ca urmaș al vechiului partid comunist au votat de fapt împotriva mafiei pedeliste care, dacă s-a îmbrăcat în pielea de oaie a defunctului PNL, nu înseamnă că a devenit peste noapte liberală. Și alegătorii care au votat cu PSD-ul, și cei care au ales să nu se ducă la vot au exprimat de fapt profundul lor dezacord față de mafia care spoliază Țara. Această mafie este transpartinică, însă a devenit mai violentă, mai impertinentă de când este pe față susținută de forțele străine României, în slujba cărora s-a pus de la început.

Însuși cel viclean a susținut că România a devenit un stat mafiot. Aplicând principiul „hoțul strigă: „hoții!””, mafioții au construit un stat mafiot pe care l-au botezat „stat de drept”. Au creat structuri coercitive care să aplice arbitrar legile, pentru a trimite în pușcărie nu pe adevărații infractori, nu pe criminalii periculoși, ci pe adversarii politici, sau pe cei care nu se supun ordinelor samavolnice ale mafiei. Cum să bagi în închisoare un savant cum este doctorul Mencinicovschi, evident nevinovat, căci unui om de știință nu-i umblă mintea la furtișaguri, iar pe cel viclean, care a făcut atâtea blestemății, să-l lași liber? Atunci când justiția din România face asemenea nedreptăți, condamnate și de CEDO, cum poți să declari „penal” și să-l pui la stâlpul infamiei pe un om care are doar vina de a nu fi uzat de dreptul de a nu declara nimic și a vrut să ajute procurorul, neștiind ce urmărește acesta de fapt: acuzarea fără temei.

Cei care strigă, vituperând pe toate vocile, că electoratul a respins liberalismul, ori se înșală, ori servesc propaganda mafiei. De fapt „statul de drept” este un paravan după care se ascunde „statul mafiot”, așa cum PNL-ul actual este un paravan după care se ascunde PDL-ul. Nu are nimic de-a face cu liberalismul, cum statul actual nu are nimic de-a face cu dreptul. Așa cum a dezvăluit recent domnul Ghiță, procurorii fabrică dosare la comandă, ca în anii cincizeci. Pe de altă parte, dosare cum sunt cele ale dispariției flotei, ale mineriadelor, ale revoluției sunt ținute zeci de ani în sertare.

Oare nu e nimic de făcut? Trebuie ca în fruntea Țării să ajungă oameni care nu sunt aserviți străinilor, care să înțeleagă faptul că a fi patriot nu înseamnă că ești antieuropean, dimpotrivă! Totul trebuie reconstruit, de la Constituție și legi organice, până la codurile justiției. Eu am votat cu partidul lui Marian Munteanu, deși la Bacău era reprezentat de o doamnă care îl admira pe Cioloș și un partid ad hoc, antisistem, intrat în Parlament tocmai pentru că a păcălit cu discursul său antipoliticianist, dar care de fapt servește interesele celor care tratează Țara ca pe o colonie. Cred că Țara are nevoie de oameni politici adevărați, care să se sacrifice pentru binele României. Programul PSD-ului, dar și primele măsuri ale actualilor guvernanți mă fac să fiu optimist în legătură cu viitorul. Poate ne ajută Dumnezeu și actuala echipă condusă de domnii Dragnea și Tăriceanu are mai puțini membri ai mafiei din PSD, iar mafioții din vechiul PNL, poate au rămas toți alături de pedeliști. Poate actualii guvernanți sunt cu adevărat patrioți, așa cum au declarat de mai multe ori, poate se hotărăsc să nu mai fie servili față de străini. Noi nu suntem slugile străinilor, trebuie să avem demnitatea să le pretindem și americanilor, și europenilor să ne trateze ca pe niște egali.

10 ian. 2017