Cum
se fac legile
Acum
douăzeci și șapte de ani, la nici două luni de „libertate”,
am propus și s-a adoptat de către prima conferință a SLI Bacău
această moțiune:
„ Conferinţa
Sindicatului Liber din Învăţământul judeţului Bacău cere
Inspectoratului Şcolar al judeţului Bacău să nu permită
integrarea în învăţământ a nici unui activist din aparatul de
partid, utc sau cultural, nici ca suplinitor, nici ca titular.
Motivăm
această hotărâre prin aceea că aparatul de partid, utc şi
cultural a fost principalul profitor al dictaturii comuniste, s-a
dovedit incapabil şi corupt, deci nu prezintă calităţile morale
necesare în munca de educaţie.
Cerem
de asemenea Ministerului Învăţământului să ia măsuri ferme în
acest sens în tot învăţământul românesc.
Conferinţa
Sindicatului Liber din Învăţământul judeţului Bacău,
4
februarie 1990”
După
cum vedeți, ideea de „lustrație” a apărut la Bacău cu o lună
înainte de Timișoara! Dar nu asta e important, ci faptul că
atunci, în vara lui 1990, am fost surprins să aflu că ministerul
chiar a ținut cont de moțiunea noastră. În instrucțiunile
privitoare la numiri și transferări era trecută această cerință,
scria negru pe alb: „Activiștii din aparatul de partid, utc,
cultural nu pot fi numiți în învățământ...” dar urma o
virgulă, după care mai erau cinci cuvinte: „ ...dacă nu au
catedră rezervată”! Ori toată lumea știe că prima grijă a
unui profesor numit activist era să-și facă o rezervare de catedră
la cel mi bun liceu!
Cei
care fac legile nu se gândesc la Dreptate, ci la cum îi avantajează
pe ei textul legii. O virgulă pusă unde trebuie ambiguizează sau
deturnează sensul legii așa cum vor legiuitorii. Elaborarea
Codurilor civile și penale s-a făcut astfel încât să fie
suficient de ambigue pentru a putea fi oricând acuzat cineva, sau
scăpat un infractor, după caz. Cel viclean, care a dirijat,
malefic, această inginerie juridică, acum țipă de frică să nu
cadă el însuși în capcanele codurilor, pe care le știe foarte
bine. Că doar au fost puse cu știrea lui!
