LA MULȚI ANI !

OVIDIU GENARU, te-am felicitat de ziua ta 10 noiembrie, dar am ținut să-ți ofer și un cadou. Am căutat pe internet și am găsit în colecția revistei ATENEU cronica la spectacolul cu piesa ETICHETA CONTEAZĂ, scrisă de mine acum foarte mulți ani. Sper să-ți facă plăcere, deși ai avut ceva probleme cu ea. Cred că ar fi actuală...

 

„Eticheta contează” de Ovidiu Genaru

Cu noua sa piesă Ovidiu Genaru atinge o cotă valorică ce îl situează printre cei mai importanți dramaturgi contemporani. Descriind, în cursul unui festin aniversar, avatarurile prin care a trecut un personaj a cărei carieră este în declin, autorul face o violentă secțiune într-o zonă socială și morală care este de fapt în centrul de interes al literaturii actuale : aceea a unor oameni care, lipsiți de forța morală necesară pentru a suporta aerul tare al revoluției, renunță la idealurile lor din tinerețe și înțeleg puterea nu ca pe o datorie față de popor, ci ca pe un mijloc de a-și satisface capricii sau pofte josnice. Eroul principal, Simiraș, are o biografie exemplară în acest sens. A fost un tînăr entuziast în primii ani ai revoluției, cînd a cunoscut-o pe Vica, actuala soție, a luptat efectiv și cu o neclintită convingere pentru alungarea boierilor și pentru colectivizare. A evoluat apoi, învățînd la seral și ajungind să-și dea și un doctorat ridicol, spre o îmburghezire rapidă. Nu-1 mai interesează revoluția, ca-n tinerețe, ci vila și mobila stil, partidele de vînătoare și aventurile galante, pînă se vede îndepărtat, pe bună dreptate, din funcția importantă ce o deținea și este nevoit sâ-și petreacă ziua aniversară — culme a decadenței! — cu foști colegi de seral, rămași în funcții modeste și să-și clameze ratarea. Problematica e aceeași ca în piesele lui Băieșu sau Mazilu, în centrul comediei se află de fapt o tragedie : tragedia generată de cazul în care statura morală a individului nu este pe măsura statutului său social. Dacă însă în abordarea acestei teme, aș zice obsesivă în literatura română, Băieșu este ironic și Mazilu caustic, Genaru este incisiv. Satira sa este a unui moralist, a unui clasic ce disecă minuțios un caracter pentru a-i studia mecanismul. Personajele sînt deci puternic reliefate și prilejuiesc actorilor realizări memorabile. Titlul preferat de teatru, „Eticheta contează“, ce traduce în fond celebra „formă fără fond“, subliniază tocmai această dimensiune satirică a piesei lui Ovidiu Genaru, ce presupune o disecție a personajului care să permită spectatorului să vadă și masca și ce se ascunde sub ea. Autorul preferă titlul „Exerciții de forță și de echilibru“, pe care îl și explică în programul de sală : „...o problemă mereu actuală : aceea a puterii și a echilibrului dintre convingeri și acțiunea socială”. Părerea noastră este că Ovidiu Cenaru, fascinat de subtilitatea analizei morale, nu acordă mai deloc atenție „acțiunii sociale”, că altfel spus în piesă este vorba mai mult de „echilibru” (sau de lipsa lui) decît de „forță” și e bine că este așa. Studiind evoluția unui caracter, studiind instalarea lașității autorul se ridică într-o zonă a universaliilor ; conjucturalul, anecdoticul rămîn doar mijloace artistice, de efect în cîteva scene, dar neesențiale pentru mesajul piesei. Aș remarca în acest sens cîteva scene cu șansa de a deveni antologice: momentul în care Oană discută felul în care Simiraș a procurat mobila stil, secvența în care se discută ideea centrală a tezei de doctorat a amfitrionului, iar Vasilaș își compară companionii cu niște muște, sau scena în care cele trei doamne — Vica, Adelina, Violina — se lamentează (oarecum a la Mazilu, dar cu forță dramatică!). în afară de cîteva flash-back-uri prezentul dramaturgiei este static : festinul din casa lui Simiraș. De aceea și spuneam că autorul mai mult descrie caractere decît narează, piesa nu are un conflict dramatic în sensul tradițional al cuvîntului, fapt ce ridică probleme deosebite regiei. I. G. Russu le rezolvă în primul rînd printr-un accent deosebit pus pe jocul actorului, iar în al doilea rînd prin mișcarea scenică — ajutată și de scenografia semnată de Tudor Ghimeș — concepută ca la operetă, cu scoaterea la rampă a actorului care are partitura principală în fiecare scenă. Uneori acest lucru „se vede“ (Constantin Constantin de exemplu părăsește masa, vine în stînga scenei unde „își face numărul”, apoi se duce din nou la locul lui), dar soluția găsită de regizor pentru a contracara caracterul static al textului nu este doar un paleativ, ci se integrează mesajului moral al piesei, contribuind în mod deosebit la disecarea pe care și-o propune autorul, la evidențierea simultană și a „etichetei”, și a conținutului pe care îl maschează.

Actorii realizează creații pe măsura textului. Liviu Manoliu construiește cu măiestrie un Simiraș lipsit de o busolă a valorilor, meschin, trăind drama falsă a ratării poziției obținute și drama reală a întoarcerii printre cei dc teapa sa. Constanța Smeu a avut sarcina dificilă de a realiza un personaj care face eforturi disperate de a păstra un dificil „echilibru” între aspirațiile atît de omenești la dragoste și căldură sufletească și proza unei existențe inumane alături de Simiraș. De fapt autorul textului este mai generos cu personajele feminine, a căror dramă o tratează cu înțelegere și discreție. în același sens Ligia Dumitrescu (Adelina) si Ioana Ene-Atanasiu (Violina) își tratează personajele cu lirism și ironie, cu simpatie chiar, subliniindu-le drama. Constantin Constantin și Florin Gheucă realizează compoziții memorabile în Oană și Vasilaș, personaje pitorești de o expresivitate caragialiană, iar Doru Atanasiu își tratează cu bonomie personajul, pe Chivu. Interpreții își înțeleg perfect personajele și calitatea spectacolului vine de la această concordanță ideală între concepția regizorală, jocul actorilor și textul dramatic.

Distribuția a fost completată în același ton de profesionalitate de Romeo Bărbosu (Simiraș tînăr), Doina lacob (Katy), Mihai Drăgoi (un paznic). Sică Stănescu (un țăran) și Laura Micu (o fată).

Premiera absolută a piesei „Eticheta contează” de Ovidiu Genaru la Teatrul dramatic Bacovia poate fi considerată mai mult decît o reușită : un eveniment.