Despre plagiat

              Două mari categorii de hoții intelectuale au ajuns în atenția opiniei publice din România în ultimul timp: „doctoratele” plagiate ale mai multor pseudointelectuali cu funcții politice și „lucrările științifice” elaborate de unii pușcăriași pentru a obține – conform legii! – o diminuare a pedepsei. Politicienii au rămas cu acest complex al doctoratului de pe vremea Elenei Ceaușescu, prima „acad. dr. ing.”  fără școală. Țin minte că în anii 70 activiștii de partid, mai ales secretarii, deveneau doctori pe bandă rulantă, cu doctorate plătite sau chiar făcute de subalterni profesioniști „la ordin”. Cum activiștii de acum nu-s mai breji decât cei despre care vorbesc, este normal să procedeze la fel. Cât îi privește pe chiriașii pușcăriilor, ei au exploatat o lege făcută probabil „cu dedicație”, ba chiar au obținut un plus de „calificare”, învățând cum se face și un furt intelectual. Aceste două fenomene cu care se confruntă acum societatea românească sunt o consecință a faptului că scara valorilor este mai bulversată decât era în epoca de aur, că anomia care domină societatea face ca să nu mai putem deosebi valoarea autentică de pseudovalori.

              Ce este, în fond, un plagiat? „Specialiștii” care se pronunță acum pe diferite lucrări suspectate de plagiat pun în paralel pagini întregi din lucrările respective și din alte cărți scrise de autori reputați. A transcrie în propria lucrare un text de aiurea este automat un plagiat? Dar se știe, „cărțile din cărți se fac”! Celebra Istorie a lui G. Călinescu are pe mai mult de jumătate din pagini texte și fotografii alese de autor cu grijă, chiar punerea în pagină a fost supravegheată atent de marele critic, astfel încât o altă ediție, cea a lui Al. Piru, este de fapt o altă carte! Există o artă a citării, un text poate fi citat pentru a ilustra o idee, sau pentru a o susține, așa zisele „citate de autoritate”. Evident, textul trebuie citat, nu strecurat hoțește în propriul text, dar de când cu intertextualitatea, a cita fără să faci trimiterea bibliografică obligatorie a devenit ceva normal. Pentru o lucrare științifică problema adevărată este: ce aduce nou în domeniu? Cu riscul de a fi prea didactic, să dau aici niște definiții pe care le învață orice student în anul întâi, la „tehnica muncii intelectuale”. Rezumatul este redarea pe scurt a conținutului unei lucrări, recenzia este un rezumat însoțit și de comentariul, punctul de vedere al autorului, referatul este rezumarea mai multor lucrări pe o temă dată, iar lucrarea științifică este un referat care conține și o contribuție originală a autorului la tema respectivă.  O teză de doctorat este o lucrare științifică, deci dincolo de bibliografie, de tehnica citatului, de stil, ea trebuie să aducă ceva nou în domeniul de cercetare. Nu orice carte, despre fotbal sau despre sfinți, este o lucrare științifică. Dacă lucrarea respectivă se prezintă drept teză de doctorat, ea trebuie făcută sub îndrumarea unui savant în domeniul de cercetare abordat. Doctorandul trebuie să fie discipolul unui Maestru! Felul în care se atribuie acum titlul de „doctor” duce în derizoriu o instituție care de-a lungul secolelor a însemnat consacrarea cuiva într-un domeniu științific.

             

  Iată de ce mai important decât bibliografia este Maestrul, cel care garantează pentru discipol că este un demn urmaș. Discipolul trebuie să fie mândru că este urmașul unui savant ilustru, iar Maestrul trebuie să fie sigur că Opera sa este continuată de un adevărat Doctor. Mi-e groază să dau nume de doctori și de maeștri din lumea noastră politică!

Internetul face ca informația să nu mai poată fi controlată. Poți copia o lucrare de la un capăt la altul și nimeni să nu observe. Când un elev venea la școală cu o lucrare evident copiată, eu chiar îl lăudam, spuneam că lucrarea este foarte bună, apoi îl rugam să o expună liber în fața clasei, să învețe și ceilalți. Evident, nu mai putea scoate un cuvânt, deorece nici nu a citit-o cînd a descărcat-o de pe internet. Ce-ar fi dacă l-am ruga pe domnul Copos să țină o conferință pe o temă de istorie medievală?

În domeniul cercetării științifice nu un text copiat este plagiatul cel mai rău, ci furtul unei idei, pe care să o dezvolți apoi sub semnătura ta. Este celebru exemplul psihologiei consonantiste a lui Ștefan Odobleja, de unde preia o idee pe care o dezvoltă Norbert Wiener, considerat creatorul ciberneticii. Eu însumi am avut surpriza neplăcută să văd că Gerard Genette dezvoltă în „Opera artei” vol.I: „Imanență și transcendență”, p.27 și următoarele, o idee din cartea mea „Introducere în poezie”, ba chiar nu se jenează să reproducă o schemă fără să citeze sursa. Asta e! Cărțile din cărți se fac...

Ioan NEACȘU

10 feb. 2016

               

Profesorul Ioan Neacşu, despre televiziune şi sănătate, la "Cultura sănă...

Profesorul Ioan Neacşu, despre credinţă şi sănătate, la "Cultura sănătăţii"

CENTENARUL UNEI REVISTE

     Acum o sută de ani, în mai 1915, apărea la Bacău revista „Orizonturi noi”, o publicație modestă, de formatul unui caiet școlar, dedicată mai ales tinerilor, „care, recunoscând că niciodată nu vor vedea orizonturi noi naturale, se vor resemna căutând orizonturi noi imaginative, dar cu putere de realizare în domeniul culturii”, așa cum spunea George Bacovia, inițiatorul acestei reviste, în articolul program. Nu a reușit poetul să tipărescă mai mult de trei numere, în mai, iunie și iulie, dar acestea sunt importante mai ales pentru faptul că ele găzduiesc opt texte semnate de George Bacovia. Peste mulți ani, în 1929-1930, poetul a realizat o nouă serie a revistei, de data asta la București. Aici publică două dintre cele mai importante poezii ale sale, „Cu voi” și „Liceu”, iar în editura cu același nume, „ORIZONTURI NOI”, își tipărește cel de al treilea volum de poezii, ”Cu voi”, București, 1930.

Au trecut anii, George Bacovia a intrat în Panteonul literaturii române, dar cele două reviste inițiate de el, „Ateneu” și „Orizonturi noi”, au reapărut în Bacăul postbelic în condiții total diferite. Despre seria nouă a revistei „Ateneu”, Wikipedia scrie: „Abia în 1964, câțiva tineri scriitori băcăuani, grupați în jurul lui Radu Cârneci, au reușit să convingă autoritățile comuniste să aprobe reînființarea revistei. Astfel, pe data de 22 august 1964 a apărut numărul pilot al seriei noi. De atunci, publicația a apărut fără întrerupere. Astăzi este editată, lunar, de către Consiliul Județean Bacău și este susținuta de sponsori locali.”

Istoria seriei noi a revistei „Orizonuri noi” e mai complicată. În 1980, când „autofinanțarea” făcuse „Ateneul” trimestrial și datorită austerității impuse orice inițiativă culturală era privită ca o inutilitate, ca să nu spun chiar ca o diversiune, am încercat să fac o revistă școlară care să ducă mai departe revista lui Bacovia. Tovarășii de la partid nici nu au vrut să audă de ”Orizonturi noi”, li se părea de-a dreptul subversiv. Până la urmă au acceptat, dar fără „noi”, e bine doar „orizonturi”. Am zis ca ei, altfel nu primeam aprobarea, apoi am realizat trei numere, apariții anuale, dar doar două sunt tipărite, numerele 1 și 3, nr.2 a apărut dactilografiat. Acum, când vreau să realizez o ediție „anastatică” a revistei în varianta ei școlară, am ezitat dacă să cuprind și cele două numere apărute sub cenzură. În fiecare există câteva texte de propagandă, fără de care revista nu putea să apară.  Marea majoritate a textelor, poezii, proză, articole de știință, au însă un mesaj care trece dincolo de conjunctura nenorocită în care au apărut.

În 1994 am reluat revista în noile condiții, în libertatea condiționată, uneori chiar bine supravegheată sau manipulată de după decembrie 1989. Revista ar fi dorit să fie o expresie a societății civile care se construiește încă din școală. Inițiasem Societatea Culturală a Elevilor și Profesorilor din liceu, am organizat chiar un Forum al Asociațiilor Școlare, la Valea Budului, forum care a avut doar o ediție, apoi a fost, subtil, sabotat chiar de Inspectoratul Școlar. Revista însă a mers, a apărut anual până la pensionarea mea, apoi a mai realizat două numere Silvia Chesaru, un număr aniversar Roxana Roșu, iar Petru Heisu un număr de patru pagini dedicat sfințirii capelei din incinta liceului. Am dublat revista de o editură, cum a făcut Bacovia în 1930, unde au apărut câteva cărți, printre care și ediția a II-a a cărții mele „Introducere în poezie – o estetică in nuce”.

Acum, la centenarul revistei  lui George Bacovia, am hotărât să realizez o ediție anastatică a revistei școlare, de fapt o ediție „simili”, deoarece folosesc imprimanta și calculatorul. Din păcate, actuala conducere a liceului este indiferentă, dacă nu chiar ostilă față de inițiativa mea. Voi realiza totuși această lucrare în format PDF, pentru care nu am nevoie de finanțare, iar dacă se vor găsi elevi care de-a lungul anilor au semnat, chiar s-au format în această revistă, iar acum doresc volumul realizat de mine pe hârtie, le pun la dispoziție varianta electronică pentru tipărie.

Ioan NEACȘU

Bacău, mai 2015   

Discriminarea ateului

         Domnul Emil Moise, profesor de "ateism ştiinţific" din Buzău şi membru al unei asociaţii numite "Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă", se simte discriminat pentru faptul că în şcoala în care învaţă fiica lui sunt icoane. Mai precis, el crede că fiica lui este agresată vizual de prezenţa icoanei în sala de clasă. Culmea este că nici fiica, nici soţia nu reclamă acest lucru, ba mai mult, fiica are nota zece la religie. Mi-am zis că se face prea multă gălăgie pentru un gest  penibil al unui cititor de filosofie căruia i s-a urcat materialismul ateist la cap. Ar trebui compătimit, nu făcut în toate felurile, cum se întâmplă de ceva vreme în presă. Dorind să aflu totuşi ce fel de asociaţie este aceea în numele căreia vorbeşte buzoianul discriminat, am intrat pe internet şi m-am îngrozit: gestul domnului Moise este mult mai grav şi face parte dintr-un plan deosebit de periculos. Societatea cu pricina s-a înfiinţat acum doi ani cu scopul precis de a împiedica proiectul construirii Catedralei Patriarhale, scop atins! Este singura sa activitate până acum, dar probabil că are "proiecte" pe mulţi ani înainte. Această campanie este deci al doilea atac la adresa poporului român. Tovarăşi în această luptă diabolică împotriva credinţei creştine sunt câteva zeci de organizaţii ateiste, din Europa, din Anglia ceva mai multe, din SUA, dar majoritatea ateiştilor americani sunt în California! Acum doi ani, când a luat fiinţă, "Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă" număra 22 de membri. Am fost surprins când am citit numele unor personalităţi cunoscute, ca Gabriel Andreescu, Liviu Antonesei, Smaranda Enache, Dan Petrescu, Mircea Toma, Daniel Vighi, Vasile Dem Zamfirescu. Recenta petiţie a profesorului din Buzău este semnată cam de aceiaşi, dar de data asta în numele unor ONG-uri, pentru a da o greutate mai mare demersului său. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin preşedintele său, pe nume Csaba Asztalos, a admis cererea de a fi scoase icoanele din sălile de clasă, apelând în acest sens la MEC. Domnul ministru, fricos, a înaintat cererea spre soluţionare Parlamentului. Ca şi cum ar fi ceva de soluţionat, ca şi cum nu-i clar ca bună ziua caracterul neconstituţional (v. art. 30 cu privire la dreptul la opinie), ca să nu mai vorbim de caracterul cu adevărat criminal al unui asemenea demers.

         Îmi amintesc o întrunire a Consiliului Naţional al Alianţei Civice care s-a ţinut la Iaşi cu scopul de a susţine candidatura domnului Simirad la primăria municipiului. Am citit atunci un apel în care solicitam preoţilor să dăruiască icoane şcolilor, să se facă deschiderea anului şcolar cu un Te Deum, să se introducă religia ca obiect de studiu şi să se revină la comemorarea eroilor neamului în ziua de Înălţare. Acest apel a fost adoptat în unanimitate, toţi eram conştienţi de faptul că renaşterea României trebuia să înceapă cu renaşterea spirituală, că după o jumătate de secol de "ateism ştiinţific" este obligatorie revenirea credinţei în şcoli. Gabriel Andreescu, Liviu Antonesei, Smaranda Enache, personaje importante în conducerea Alianţei Civice, au fost de acord cu apelul adoptat la Iaşi, n-au protestat atunci, nici în deceniul care a trecut. Ce le veni să semneze această oroare acum, alături de asociaţia Accept, pe care o înţeleg, deoarece lupta ei cu pretinsa discriminare a homosexualilor seamănă  cu lupta domnului Moise pentru a nu mai fi discriminaţi ateii? Dar domnul Cristian Pîrvulescu? Ce are "Pro Democraţia" cu iconoclastia? Dar doamna Renate Weber?

         Poate ar trebui să discutăm serios despre discriminare, deoarece în numele unei idei în fond juste multe prostii se pot face. Exagerarea drepturilor minorităţilor de tot felul duce la un fel de tiranie a minoritarilor. Aşa-i în America, dar fie la ei ! Homosexualii nu se mulţumesc doar cu faptul de a fi toleraţi, ei vor să devină toţi oamenii homosexuali! Ateii nu se mulţumesc doar cu faptul că sunt toleraţi, ei vor să devină toţi oamenii atei. Am găsit pe internet un "studiu" al domnului Emil Moise tot atât de amplu cum este cel despre icoane, în care abordează o altă marotă a "egalitariştilor": egalitatea femeii cu bărbatul. Mi-am amintit că m-am crucit acum câteva săptămâni, când am aflat că s-au cheltuit milioane de euro pentru a se face o traducere a Sfintei Scripturi "corectă" din punctul ăsta de vedere, adică printre apostoli să fie şi o femeie, eventual prostituată, şi un homosexual, iar "Tatăl nostru", care încă din invocare produce o gravă discriminare, să înceapă astfel: "Tatăl nostru şi mama noastră..."! Dumnezeu să mă ierte că pun pe hârtie asemenea blestemăţii, dar vreau să demonstrez faptul că ori avem de-a face cu un atac foarte violent la adresa valorilor noastre spirituale, bine pus la punct, ori este vorba despre o imensă prostie care obţine o reducere la absurd a unei idei juste în fond, aceea a dreptului fiecărui minoritar de a nu fi discriminat.

         Când văd ura "ateului" discriminat împotriva credincioşilor, bătrânul "liber cugetător" mi se pare de-a dreptul blajin...

28 nov. 2006

Acest articol a fost scris acum zece ani, dar rămâne actual. Există o internațională a ateilor, sau poate sunt organizații sataniste, eu am găsit chiar o hartă pe internet. Este un subiect de investigat! Republic azi acest text, deoarece va fi invitat domnul Moise la Realitatea TV să combată orele de religie din școală și vreau ca telespectatorii să știe cu cine au de-a face.