Este greu de rezistat valurilor de mizerie, de abjecție cu care televiziunile își îneacă eventualii telespectatori, repetând la infinit știri false despre mărirea pensiilor, despre ajutoare la plata facturilor, despre bani dați de pomană celor care nu au. Se filmează cu voluptate sărmani care primesc pachete cu ulei și făină pe care se lăfăie steagul UE. Cohorte de „jurnaliști” cu suflete de slugă servesc niște stăpîni care sunt, la rândul lor, slugi cu gulere albe. Mi-am amintit că în urmă cu mulți ani, în 2006, am scris o tabetă pe tema asta. Vă rog să o citiți, se potrivește și azi, deși parcă acum e de zece ori mai rău!

Fetiţa cu chibriturile

 

         Îmi amintesc de Crăciunul copilăriei mele. În casă era cald şi mirosea a gutui şi a zahăr ars. Focul din sobă arunca lumini fantastice pe globurile pomului. Mămica lua cu cleştele un tăciune pe care punea o felie de zahăr cubic. Aşteptam să termine acest adevărat ritual, deoarece ştiam că felia de zahăr caramelat urma să o savurez eu, în timp ce ascultam poveşti din cartea lui Hans Christian Andersen, sau mă amuzam încercând să inventez dialogurile dintre personajele unei cărţi de benzi desenate cu Mickey Mouse apărută la Editura Hachette şi din care mămica îmi citea în franceză,  lăsându-mă să ghicesc sensul cuvintelor. Mi-a rămas în suflet mai ales povestea care trebuia citită obligatoriu în noaptea de Crăciun, "Fetiţa cu chibriturile", poveste pe care o ascultam cu înfrigurare, simţind un oarecare sentiment al vinovăţiei pentru pacea, căldura şi belşugul în care trăiam. Povestea fetiţei care era nevoită să vândă chibrituri pentru că era săracă, povestea fetiţei care a murit în noaptea de Crăciun încălzindu-se la flacăra plăpândă a unui chibrit mă intriga mai ales prin finalul sublim, când flacăra se transformă    într-o mare lumină în care fetiţa îşi întâlneşte bunica, pe care o iubea, o lumină suprafirească. Deci sărăcia nu este mizerabilă, sordidă, există o doză de sublim în soarta celor săraci.

         A venit comunismul cu răsturnările absurde şi criminale care au dus la pauperizarea unui întreg popor. Am cunoscut eu însumi cea mai cruntă sărăcie, mai ales în anii de liceu. Nu m-am gândit însă până acum că raportul dintre sărăcie şi bogăţie este unul mai ales spiritual, că are dreptate Iisus Hristos când spune "La  ce-i foloseşte cuiva toată bogăţia lumii, dacă sufletul şi-l pierde?" Fetiţa cu chibriturile din basmul lui Andersen este destul de greu de găsit printre săracii de azi, cum este destul de greu de găsit bogatul milostiv. Chiar şi creştineasca pomană nu se mai poate face cu sensul ei spiritual atât de adânc. În satul românesc s-a dat pomană pentru pomenirea morţilor din totdeauna, dar în sat nu existau cerşetori, creştinii îşi dădeau pomană unul altuia, pomenindu-i  cu pioşenie pe cei duşi în altă lume. Acuma primăria pune gardienii să gonească oamenii care cerşesc în faţa bisericilor, fără să înţeleagă faptul că ei fac parte din ritual. Nu trebuie lăsat cineva cu mâna întinsă nici când cere, nici când dă, spune Sfânta Scriptură. Îmi amintesc de o întâmplare povestită de Ion Rotaru, care a plecat zilele astea dintre noi, Dumnezeu să-l odihnească în pace!, despre poetul Vasile Voiculescu. Stătea Poetul într-o zi la uşa unei biserici din Bucureşti şi, cum arăta cam ponosit şi cu barba lui mare - abia ieşise din închisoare - o creştină s-a apropiat de el şi i-a dat de pomană. El a primit cuviincios darul, a mulţumit lui Dumnezeu, iar femeia a plecat în drumul ei, fără să ştie că a vorbit cu unul dintre marii noştri poeţi!                 

        Milioanele de oameni săraci care nu se mai pot redresa după urgia comunistă aşteaptă pomană de la stat. Pomana, dintr-un ritual cu semnificaţii spirituale, a devenit monedă politică. Domnul Mircea Geoană, într-un elan propagandistic penibil, spunea că ne trebuie o Republică Social(is)ă ! Promite chiar că partidul său, dacă va ajunge la putere, va face din protecţia socială obiectivul său central. De ce? Ca oamenii să stea mereu cu mâna întinsă nu din motive spirituale, ci doar economice? Sărăcia este foarte uşor de manipulat politic. Eu l-aş admira pe domnul Gigi Becali, de exemplu, dacă ar da milioanele de dolari pentru case şi biserici, pentru ajutorul sărmanilor, fără să spună cine-i autorul binefacerilor.

         Boschetarii care blochează spitalele, transformându-le în instituţii de protecţie socială, hoţii şi beţivii din ghetourile Capitalei, dar şi din alte oraşe, ba chiar şi din sate, copiii vagabonzi sau fetele de vânzare sunt foarte departe de fetiţa cu chibriturile! Domnul Mircea Geoană ar trebui să ştie că unul dintre primii socialişti români, doctorul Ştefan Stâncă, şi-a dat doctoratul cu o lucrare despre "mediul social ca factor patologic". Sărăcia rămasă de pe urma regimului comunist nu are sublimul fetiţei cu chibriturile. Ea este sordidă şi mizerabilă, este un "factor patologic" şi trebuie tratată ca atare, cu soluţii fie şi socialiste, dar nu trebuie exploatată politic!

 

25 dec.