BIBLIA povestită pe scurt

BIBLIA

povestită pentru profani

…pentru Teodora

Dumnezeu a făcut lumea în șase zile. În ultima zi l-a făcut pe om, pe Adam, apoi a făcut-o și pe Eva, pentru ca Adam să nu fie singur. Primilor oameni le-a dat o singură poruncă: să nu mănânce din pomul cunoașterii. Dracul, în chip de șarpe, a păcălit-o pe Eva, a făcut-o să mănânce un măr, apoi Eva l-a determinat și pe Adam să calce porunca. Deci nici Eva, nici Adam nu au păcătuit – căci asta înseamnă să păcătuiești: să calci o poruncă divină! – din voia lor, ci au fost îndemnați fiecare de altcineva să păcătuiască.

Dumnezeu i-a alungat din Rai, i-a trimis pe pământ, unde Adam a fost pedepsit să-și câștige existența prin muncă - deci munca este o pedeapsă divină! – iar Eva a fost pedepsită să nască în dureri. Oamenii nu știau să trăiască, păcătuiau nu din răutate, ci din neștiință. Dumnezeu i-a pedepsit cu potopul din care a salvat doar familia lui Noe, dar oamenii s-au înmulțit și au continuat să păcătuiască. Le-a dat atunci cele zece porunci, pe care i le-a dictat lui Moise.

Iată-le:

1. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

 2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujești; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

3. Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.

 4. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.

 5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentu ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.

6. Să nu ucizi.

7. Să nu preacurveşti.

8. Să nu furi.

9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.

10.Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău.

Cu excepția a două porunci, 4 și 5, toate celelalte sunt interdicții, toate încep cu „să nu…” și, cum era de așteptat, atunci când i se interzice indiferent ce, omul este tentat să acționeze exact invers! Dumnezeu le-a trimis oamenilor profeți, preoți și regi să-i aducă pe calea cea bună. Le-a dat și o mulțime de porunci suplimentare, în cele cinci cărți ale lui Moise, Tora. Sunt 613 astfel de porunci, dar marea lor majoritate sunt interdicții, deci pasibile de a fi încălcate. Apoi, dacă era greu să fie respectate zece porunci, este și mai greu să fie respectate  613! Lumea s-a umplut de păcate și Dumnezeu, după ce a văzut că nici preoții, nici regii, nici profeții nu au putut să-i determine pe oameni să nu mai păcătuiască, a hotărât să vină El Însuți, sub chipul Fiului, al Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a ridica păcatele lumii și a o mântui.

Iisus Hristos a înlocuit sutele de porunci din Vechiul Testament cu una singură: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toata inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți" (Luca 10,27), sau, în altă parte: "Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu" (Ioan 15, 12). Așadar, poruncile negative din Vechiul Testament sunt înlocuite cu una singură, și aceea pozitivă: Iubirea. El afirmă că nu a venit să strice legea cea veche, a venit să o „plinească”. Într-adevăr, cine respectă legea iubirii le respectă pe toate celelalte, deoarece nu poți fura, ucide, jura strâmb etc. atunci când iubești. Iisus vorbește în mai multe locuri despre iubire, dar citatul de mai sus este cel mai clar. El cere omului să-l iubească în primul rând pe Dumnezeu „din toata inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău”, deci necondiționat si dincolo de cuvinte. Iubirea este iubire, ea nu se explică, nu se comentează, nu se condiționează. Pe „aproapele său”, omul trebuie să-l iubească la fel ca pe „sine însuși”, deci după iubirea pentru Dumnezeu urmează iubirea de sine, apoi iubirea pentru „aproape”. Este mare păcat să ai despre tine o părere proastă, să te culpabilizezi, să nu te iubești așa cum ești, cum  te-a lăsat Dumnezeu. Această poruncă este valabilă și când vorbim de națiuni. Este o idee criminală aceea a „demitizării”, a sublinierii defectelor, sau a nenorocirilor pe care un popor le-a avut de-a lungul istoriei. Dimpotrivă, trebuie să scoatem în evidență calitățile națiunii căreia îi aparținem, paginile glorioase ale istoriei sale, marile personalități care au contribuit la progresul omenirii, pentru că după Dumnezeu, omul trebuie să se iubească pe sine. Urmează iubirea pentru „aproapele tău”, dar cine este acesta? Răspunsul îl găsim în parabola „samarineanului milostiv”. Iată textul biblic:

„În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi întrebându-L: Învăţătorule, ce să fac eu ca să moştenesc viaţa cea de veci? Dar Iisus l-a întrebat: ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată vârtutea ta şi din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi. Atunci Iisus i-a spus: drept ai răspuns, fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: un om oarecare se cobora din Ierusalim în Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, s-au dus, lăsându-l abia viu. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea, dar, văzându-l, a trecut pe alături. Tot aşa şi un levit, sosind la acel loc, a venit, a văzut şi a trecut pe alături. Dar un samarinean care era călător, ajungând lângă el şi văzându-l, i s-a făcut lui milă de el şi, apropiindu-se, i-a legat rănile turnând peste ele untdelemn şi vin; apoi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a avut grijă de el. Iar a doua zi, la plecare, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: ai grijă de el şi ce vei mai cheltui, când mă voi întoarce eu îţi voi da înapoi. Deci care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui care căzuse în mâinile tâlharilor? Iar el a răspuns: cel care a făcut milă cu el. Atunci Iisus a zis către el: du-te de fă şi tu asemenea.” (Luca 10, 25-37).

Deci nu oricine este „aproapele tău”. Cine te bârfește, cine râde de tine, cine te ironizează, cine te minte, cine te fură, cine te batjocurește,  cine îți vrea răul nu este „aproapele tău”. Aproapele tău este cel care te iubește şi el, iubirea este reciprocă. "Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu" (Ioan 15, 12). Trebuie să-l iubești pe Dumnezeu cum te iubește și El pe tine, iar pe aproapele tău trebuie să-l iubești în măsura în care și el te iubește pe tine.

Sfântul Apostol Pavel în „Scrisoarea întâi către Corinteni” a făcut unul dintre cele mai frumoase poeme din literatura universală, atunci când a elogiat, în capitolul 13, iubirea:

          „Şi eu vă voi arăta o cale şi mai minunată.¹ Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu aş avea iubire, aş deveni o aramă sunătoare sau un chimval ^a zăngănitor. ² Şi dacă aş avea darul profeţiei, şi dacă aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa, şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic. ³ Şi dacă toată averea mea aş da-o ca hrană săracilor, şi dacă mi-aş da trupul ca să fie ars, dar n-aş avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic.
     ⁴ Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. ⁵ Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul [primit]. ⁶ Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. ⁷ Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură.
     ⁸ Iubirea nu încetează niciodată. Profeţiile vor dispărea, limbile vor înceta. Ştiinţa se va sfârşi. ⁹ Căci noi cunoaştem în parte şi profetizăm în parte, ¹⁰ însă când va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va dispărea. ¹¹ Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit matur,        m-am lăsat de cele copilăreşti. ¹² Căci acum vedem ca în oglindă, neclar, dar atunci [vom vedea] faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. ¹³ Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar mai mare decât toate acestea este iubirea. ”

          După Înviere, Iisus Hristos a mai dat trei îndemnuri care, alături de porunca iubirii, împlinesc învățătura creștină. Iată textele biblice :

          „Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând : Bucuraţi-vă ! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis : Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea.”  (Matei, cap.28, v.9-10).

          „Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi ușile fiind încuiate, unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis : Pace vouă !” (Ioan, cap.20, v.19).

          Deci omul trebuie să nu se teamă, să se bucure și să trăiască în pace !

          În legătură cu bucuria, vezi comentariul meu la „Oul dogmatic”. Ea trebuie deosebită de plăcere, care este a simțurilor, pe când bucuria este spirituală. În Sfânta Scriptură se spune că sunt oameni care văd cu ochii, aud cu urechile, dar nu înțeleg cu inima. Acei oameni trăiesc plăcerea de a vedea, sau de a auzi, dar nu trăiesc bucuria de a înțelege frumusețea lumii lui Dumnezeu.

          Asta-i toată învățătura creștină. Este atât de simplu să trăiești în pace, fără frică, bucurându-te de frumusețea și bogăția lumii Lui Dumnezeu ! Trebuie doar să iubești.

Ioan NEACȘU

Pegomas, 29 august 2017