Să se închidă televiziunile!

Să se închidă televiziunile!

Recentele proteste în fața CNA (Oare de unde au știut protestatarii unde este sediul CNA? Au fost îndrumați de aceiași băieți care i-au îndrumat pe mineri spre sediile PNL și PNȚ, spre casa lui Ion Rațiu sau spre sediul ziarului „România liberă”?) mi-au amintit că în vara lui 2003 scriam acest articol, care din păcate rămâne valabil și azi. Anomia care domină lumea noastră produce natural anarhie. Nu doar mass-media, dar nici puterile în stat nu au legi care să le reglementeze. Un judecător, un procuror, un ministru, un parlamentar, chiar președintele pot face cam tot ce vor, fără să răspundă pentru faptele lor.

L E G E A  P R E S E I

Sutele de procese în care sunt implicaţi ziarişti, miliardele pretinse drept despăgubiri, intoxicările informaţionale cum a fost cea de la „Monitorul de Bacău” fac parte dintr-un lung şir de încercări ale partidului unic de a-şi subordona mass-media. Mafia care controlează parlamentul, guvernul, justiţia este pe cale să controleze şi mass-media. Puterea ocultă devine polimorfă şi dictatorială. Existenţa „puterilor” în stat, presa ca a patra putere, pluripartitismul sunt o uriașă formă fără fond, care maschează tragedia unui întreg popor oprimat de o mână de mafioţi.

Dar presa ar trebui să fie expresia cea mai autentică a societăţii civile, ea ar trebui să ţină mereu sub lupă puterile legislativă, executivă şi judecătorească, pentru ca acestea să funcţioneze în interesul cetăţenilor. De ce nu se întâmplă acest lucru? Pentru că puterea cea mai importantă pentru o democraţie, presa, nu este legiferată. Când, la congresul de constituire a Asociaţiei Ziariştilor Români, în 1990, am propus elaborarea unei legi a presei, am fost întâmpinat cu proteste violente. Colegii care protestau se gândeau la cenzură, la reglementările ceauşiste de care abia scăpasem. (De fapt n-am scăpat nici acum: În „Evenimentul zilei” din 18 iulie o distinsă doamnă „Director Comunicare şi Reprezentare SRTv” solicită un drept la replică invocând Legea nr.3 / l974, art.69 !!). Eu mă gândeam însă la apărarea drepturilor şi libertăţilor ziariştilor, deoarece acolo unde nu e lege, nu e nici slobozenie, cum spunea un înaintaş paşoptist. Nu poate să fie o libertate a presei fără o lege care să protejeze această libertate, lege făcută chiar de ziarişti.
Constituţia rămâne vorbă goală dacă nu avem o lege organică a informaţiei şi a opiniei. Exercitarea acestor drepturi fundamentale ale cetăţenilor României trebuie reglementată. În articolul 30 din Constituţie se stipulează că libertatea de exprimare este inviolabilă, cenzura este interzisă, nici o publicaţie nu poate fi suprimată, legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă de a face publică sursa finanţării, răspunderea civilă revine editorului sau autorului în condiţiile legii, delictele de presă se stabilesc prin lege. Ideea de lege apare de trei ori în acest articol, dar la peste un deceniu de la adoptarea Constituţiei încă nu avem această lege organică, din care apoi să apară ca legi ordinare legea audiovizualului, a presei tipărite etc. Cele câteva legi apărute ad hoc sunt lacunare şi contradictorii, iar Codul deontologic al ziaristului adoptat de Clubul Român de Presă este prea vag şi fără consecinţe juridice.

La fel se întâmplă cu articolul 31, care legiferează dreptul la informaţie. Iată paragraful 5 : „Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.” Răspunde legea audiovizualului acestor exigenţe, în lipsa unei legi a presei ?

Să definim termenii, ca să ne putem înţelege !

Ce este informaţia de interes public? Dar opinia? Cine finanţează ziarele şi ce raporturi sunt între finanţator şi ziarist? Este ziaristul un „negru” al patronului?

Este necesară o lege a statutului ziaristului, aşa cum există pentru medici, profesori, jurişti, artişti, adică pentru toate profesiunile liberale, care nu pot şi nu trebuie să fie reglementate de Codul muncii. Cine poate fi ziarist? Care sunt drepturile şi îndatoririle ziaristului? Cum se reglementează dreptul la replică? Polemica are nişte reguli, măcar câte sunt la box? Ce este calomnia? Ce este insulta? Ce este dezinformarea? Care sunt delictele de presă (art.30, al.8 din Constituţie), cum se ierarhizează şi cum se sancţionează? Care sunt civile, care sunt (dacă sunt!) penale?

Cât timp nu există o lege care să reglementeze acest domeniu vital pentru o democraţie – mass-media – cât timp anarhia de acum permite oricărui analfabet să facă propria sa lege în presă, cumpărând conştiinţe şi otrăvind informaţional electoratul, de fapt întreaga populaţie a României, mijloacele de comunicare în masă vor fi tot mai mult nu „câini de pază a democraţiei”, ci „câini care sar la gâtul democraţiei” !